Cât va plăti Metrorex pentru paza metroului timp de 2 ani

Cât va plăti Metrorex pentru paza metroului timp de 2 ani
Publicat: 07/01/2015, 11:38

Acordul a fost atribuit la 29 decembrie prin licitație deschisă, unde s-au înscris doi ofertanți, potrivit unui anunț al administratorului metroului bucureștean.

Serviciile vor viza stațiile, trenurile și depourile metroului.

„Asigurarea serviciilor de pază, monitorizare și intervenție se va face după un program astfel stabilit încât să acopere atât intervalul orar în care stațiile și trenurile de metrou sunt disponibile (conform orarului/ graficului de circulație) accesului publicului pentru efectuarea călătoriei, precum și pe timpul nopții, acolo unde analiza de risc la securitate fizică și planurile de pază impun acest lucru”, potrivit caietului de sarcini aferent procedurii de achiziție.

Durata acordului este de 30 de luni, Metrorex estimând că va încheia minim 3 și maxim 30 de contracte subsecvente.

Proiectul este finanțat din subvenție de la bugetul de stat și veniturile proprii ale companiei Metrorex.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...